Obiective turistice Bistrița - Școala Piariștilor

Biserica Romano-Catolica Bistrita

Biserica romano–catolică şi Şcoala Piariştilor

Cu sprijinul bănesc al Curţii Imperiale de la Viena, care urmărea întărirea catolicismului în Transilvania, pe locul unei foste construcţii, arse la 1758 şi demolate la 1779, s–a început, în 1781, înălţarea unei biserici romano–catolice. Proiectul, un elegant baroc vienez, aparţinea arhitectului inginer Paul Schmidt din cadrul Biroului Imperial al Fortificaţiilor. Execuţia lucrărilor şi–a asumat–o mai tânărul arhitect Turk Antal, care a finalizat lucrările în primăvara anului 1787, după cum o arată şi o inscripţie de pe faţada clădirii.




Biserica Romano-Catolica

Concomitent cu lucrările de la acest monument a fost construit şi impozantul edificiu de alături, în care va funcţiona, în locul vechii şcoli, arsă şi ea la 1758, Şcoala Piariştilor, ce fusese înfiinţată la Bistriţa tot cu sprijinul interesat al Vienei pe la 1720 şi care va funcţiona aici până la 1879. Noul gimnaziu se adaugă, desigur, la vechile şi renumitele şcoli bistriţene. În gimnaziul nou creat se studia retorica şi gramatica, iar limba de predare era germana şi latina. Aici a studiat, între anii 1772–1774, unul din corifeii Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai, care o spune, de altfel, în versurile:


"Iar de la Cluj am luat–o la Bistriţa, unde cu arta

  Lui Cicerone–mi plăcu să cultiv mai departe a mea minte".


Tot aici va învăţa, între anii 1825 şi 1832 şi Andrei Mureşanu, cel care, aidoma lui Şincai, va pleca apoi la Blaj.

Important de menţionat este faptul că în imediata apropiere a acestor două construcţii se află şi clădirea fostului spital medieval al Bistriţei, atestat din anul 1295 şi care va da denumirea străzii şi a porţii cetăţii din vecinătate.



[ Sus ]         [ 0 Comentarii - Adaugă comentariu ]         [ vizualizări: 5758 ]