Sfântul Florian
Sfântul Florian este sărbătorit în data de 4 mai.
Provine dintr-o familie de militari de rang înalt, el însuşi devenind ofiţer în armata imperială. Şi-a desfăşurat activitatea în a doua jumatate a secolului al III-lea, şi la fel ca şi alţi militari, a trecut la creştinism. Ultimele decenii ale acestui secol au fost oarecum liniştite şi paşnice, astfel Florian după satisfacerea stagiului militar, se retragre ca şi veteran în regiunea Noricum, la Mantem (lângă Krems).
În timpul domniei împăratului Diocleţianus, în anul 303, a izbucnit din nou persecuţia creştinilor. Florian, atunci când a aflat că lângă Lorch, 40 de creştini au fost arestaţi, a pornit în ajutorul lor. Dar înaninte să ajungă în oraş, dezvăluindu-şi apartenenţa la creştinism, este arestat şi el şi dus în faţa judecatorului Aquilinus, care l-a condamnat la moarte prin aruncare în apă cu o piatră legată de gât. Pedeapsa a fost executată la data de 4 mai în anul 304, fiind aruncat în apă de pe podul Enns.
Cadavrul a fost scos din apă şi îngropat de o văduvă pe nume Valeria. Deasupra mormântului s-a construit mai târziu o biserică, care a ajuns în grija călugarilor benedictini. În jurul acesteia s-a construit vestitul loc de pelerinaj, St. Florian (la est de Linz).
Sfântul Florian este venerat în Bavaria, în Austria şi Ungaria, fiind apărător împotriva inundaţiilor şi incendiilor.
Începând cu secolul al XVII-lea, imaginea sau statuia sa poate fi foarte des întâlnită pe teritoriul Ungariei, în biserici, pe case, pe lângă drumuri. Este prezentat în haine militare, deasupra unei case în flăcări, peste care aruncă apă. Această reprezentare are două motivaţii.
Conform legendei, pe când era încă copil, în urma rugăciunilor sale s-au stins flăcările care mistuiau o casă.
O altă legendă spune că un cărbunar pentru a obţine cărbune a făcut un rug prea mare, care în urma unui vânt foarte puternic s-a aprins. Omul, încercând să stingă focul a căzut în flăcări. Cuprins de disperare, a cerut ajutorul Sfântului Florian: "Sfinte Florian, care ai devenit martir în apă, trimite apa în ajutorul meu şi salvează-mi viaţa!". În momentele următoare focul a fost stins de apă şi omul a scăpat.