Biserica Evanghelică din Bistriţa

Deşi nu există date certe dinaintea secolului XIV, este de neimaginat că o astfel de aşezare imporatantă să nu fi avut propria parohie. Este posibil ca pe locul bisericii evanghelice de astăzi să se găsească rămăşiţele unei biserici mai vechi. Este cert faptul că în anul 1319, trimisului papal venit să colecteze impozitele i s-au plătit 10 marci, reprezentând jumătate din veniturile parohiei. Între anii 1332 şi 1336  în evidenţele papale oraşul figurează cu un impozit de 17 marci de argint.

Pentru a ilustra bogăţia şi puterea acestui oraş aflat în centrul unei zone viticole, implicat în comerţ şi în administrarea minelor de argint de la Rodna, locuitorii s-au străduit să creeze un aspect deosebit exteriorului bisericii. Ca o ilustrare a acestui fapt, se aminteşte gestul lui Petrus Kretczmer, care în anul 1432 a donat prin testament toată averea sa bisericii.

Biserica Evanghelică amplasată în centrul oraşului Bistriţa, în cadrul unei pieţe de formă pătrată, asemănătoare celor din Apus, a deţinut şi continuă să reprezinte un reper important în geografia aşezării, fiind totodată cel mai reprezentativ monument de arhitectură de la începutul Renaşterii.

Istoria Bisericii Evanghelice din Bistrița

În forma sa actuală, monumentul este rezultatul unei transformări aproape integrale. Sub zidurile actualei biserici se află fundaţiile lăcaşului de cult ridicat de primii colonişti. Cel dintâi paroh atestat documentar a fost "Johannis plebanus de Bystricia" care figurează în registrele de evidenţă ale dijmelor papale pe anii 1332 – 1333.

Prosperitatea economică datorată unei activităţi meşteşugăreşti şi comerciale tot mai active, precum şi înlesnirile majore acordate de către regina Elisabeta bistriţenilor, au încurajat cetăţenii să înalţe o nouă biserică.

Zidirea noii biserici, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, a dus la ridicarea unei bazilici cu trei nave, având un cor poligonal şi două turnuri ce flancau intrarea principală a peretelui nordic al corului. Ea a fost lărgită după mijlocul secolului al XVI-lea.

Fiecare turn a avut câte un clopot turnat în anul 1430. Pe clopotul mai mare, care era numit Susanna, era inscripţionat următorul text: "Ad honorem Dei et Marie virginis per magistrum Joanem de Segisvar post ascensionem domini hoc fusa est campana Anno Domini MCCCXXX ". În traducere: "În onoarea Domnului şi a Fecioarei Maria turnat de meşterul Ioan de Sighişoara, în anul domnului 1430, în a doua zi după Înălţarea lui Hristos (6 mai)". Pe celălălt clopot era inscripţionat "In laudem Dei et beati Nicolai confessoris hoc fusa est Campana Anno MCCCCXXX ", ceea ce înseamnă: "În onoarea Domnului şi al credinciosului şi preafericitului Nicolae a fost turnat acest clopot în anul 1430".

Inevitabil există o legătură între cele două clopote şi construcţia turnurilor, în sensul că, clopotele au fost comandate cel mai probabil spre sfârşitul construcţiei turnurilor.


Într-o a doua etapă, biserica a fost reconstruită în stilul unei bazilici gotice: navele sunt despărţite prin stâlpi octogonali, care au luat, odată cu refacerea bolţilor din veacul al XVI-lea, în partea superioară o formă cilindrică. În biserică şi în cimitirul perimetral au fost ridicate mai multe altare şi capele amintite în documentele vremii. Un exemplu în acest sens este un altar închinat apostolilor Petru şi Pavel ce a fost ridicat în biserică la 1499.


O a treia etapă de construcţie începe în 1475 şi este finalizată în 1520. Biserica devine o biserică hală în stil gotic. Aşa cum figurează în planurile mai vechi ale oraşului, avea o incintă de zid pe al cărui traseu va începe în anul 1487 edificarea unui turn de apărare şi supraveghere a oraşului. Destinatia inţială a acestuia a fost de turn al oraşului, dar pe parcursul construcţiei, a fost necesară demolarea celor două turnuri ale bisericii, datorită slăbirii fundaţiilor acestora, şi astfel cele două clopote la mijlocul secolului XVI au fost mutate în noul turn.

Istoria Bisericii Evanghelice din Bistrița

În 1478, după demolarea unuia dintre cele două turnuri ale bazilicii romanice, s-a început construirea, alături de turnul păstrat, a unui nou turn care era iniţial plasat în afara zidurilor bisericii şi care va fi legat, prin lucrări de zidărie şi tâmplărie, abia în 1487. De la început, turnul a aparţinut oraşului, rolul lui fiind preponderent acela de pază şi supraveghere în vremuri de primejdie, dar mai ales ca loc de observare a izbucnirii unor incendii. Turnul a fost construit în mai multe etape: în 1487 s-a ajuns până la mijlocul etajului al doilea, după cum arată cifra 1487 săpată pe peretele exterior nordic, anul 1509 este săpat apoi la marginea superioară a peretelui nordic la etajul trei, la nivelul patru este înscris anul 1513, iar la etajul ultim al cincilea este menţionat anul 1519, deşi lucrările vor fi finalizate, aşa cum reiese din registrul de socoteli al Primăriei, abia în 1544. Concomitent  a fost montat în turn un ceas care la 1521 era în reparaţie şi căruia, la 1570 i se vopsea cadranul şi i se aureau limbile pentru o mai bună vizibilitate. În timpul marelui incendiu din 1857, turnul a ars fiind apoi refăcut în partea superioară. Cu acest prilej, în 1861, a fost montat şi ceasul aflat în uz astăzi.

Al VI-lea nivel construit în stil gotic, a fost decorat cu statui ale sfinţilor adoraţi de localnici: pe colţul de nord-est se află fecioara Maria, pe cel de sud-est protectorul împotriva incendiilor Sf. Florian, pe cel de sud-vest Sf. Ana, iar pe cel de nord-vest patronul oraşului şi a parohiei, Sf. Nicolae.


În paralel cu lucrările de edificare a actualului turn au loc şi lucrări de renovare a restului bisericii ale cărei nave sunt consolidate şi completate cu portalurile bipărţite de pe laturile de nord şi sud specifice goticului târziu, iar corul amplificat.

Turnul a avut o pozitionare mai ciudată, în partea de est a acestuia situându-se capela Sf. Doroteea, care în secolul XVI a fost demolată în totalitate. Finalizarea construcţiei turnului a avut loc la mijlocul secolului XVI şi datorită minuţiozităţii execuţiei, a constituit model pentru construcţia turnului catedralei de la Alba-Iulia, în anul 1545.

Concomitent cu construcţia noului turn şi demolarea celor vechi, s-a modificat faţada de vest. I s-a ataşat un turn cu trepte prin care s-a putut ajunge la treptele interioare ale noului turn, ataşat la colţul bisericii.

Pe faţadă s-au aplicat ferestre mari a căror rămăşiţe se regăsesc şi astăzi. Lucrările s-au desfăşurat într-un ritm mai lent, iar faptul că regăsim unele elemente renascentiste ne demonstrează că nu s-au construit la sfârşitul secolului XV ci la începutul secolului XVI.

Aparent în anii 20 ai secolului XVI s-a întrerupt transformarea deoarece ferestrele în stil gotic, au fost înlocuite cu cele renascentiste.


La începutul anilor 1530 episcopul Statileo Ioan de la Alba-Iulia i-a blestemat pe locuitorii Bistriţei pentru că sub motivul construcţiilor, au demolat capela Sf. Mihail situată la sud de biserică. Se presupune că sculpturile gotice ale acestei capele, precum şi a capelei Sf. Doroteea au fost încorporate în faţada care cuprinde fereastra mare actuală şi sub ea, intrarea din partea vestică.

În anul 1533, episcopul Transilvaniei răspunde pozitiv dorinţei enoriaşilor din Bistriţa de refacere a bisericii.

În această etapă constructivă vechiul plan bazilical face loc unei desfăşurări planimetrice de tip hală. Astfel au fost construite perechi de stâlpi de susţinere a unor bolte sub formă de stea, mai simple în partea vestică şi mai complicate spre est.

Analiza stucturii bisericii demostrează că perioada de modificări s-a suprapus cu ultima etapă de construcţie, atunci când la 17 ianuarie 1560, pentru 3.000 de florini, consiliul orăşenesc i-a încredinţat conducerea lucrărilor arhitectului italian Petrus Italus de Lugano. Prezenţa sa se suprapune pe de o parte cu terminarea structurii gotice, iar pe de altă parte cu apariţia sculpturilor renascentiste. Faţade renascentiste au fost construite şi deasupra porţilor laterale şi numeroase elemente renascentiste au apărut şi în interiorul bisericii.


Referitor la durata lucrărilor, există inscripţii pe aticul portalului vestic (deasupra intrării principale), care sună în felul următor: "Anno Mundi quinquies Millesimo Quingentesimo vicesimo secundo Qui est a nato Salvatore 1560 Septima die Marty templum hoc infringi Decima tertia dire maji vero reaedificari coepit. Anno mundi autem 5525, qui est a nato Christo 1563 absolutum aedificium. Soli Deo laus et gloria": "În anul 5522 al Creaţiei, care este anul 1560 de la naşterea Mântuitorului, în ziua a şaptea a lunii martie s-a început demolarea şi în ziua a treisprezecea a lunii mai s-a început reconstrucţia acestei biserici. În anul 5523 al Creaţiei, care este anul 1563 de la naşterea Mântuitorului construcţia s-a terminat. Numai al Domnului este lauda şi gloria".


Artistul italian a proiectat şi balconul în formă de cerc care se află pe turn şi este un element caracteristic al bisericii. Lucrările meşterului italian au încorporat în structura şi aspectul bisericii parohiale din Bistriţa elemente noi ale limbajului plastic renascentist. Cu această ocazie, faţada vestică se schimbă fundamental prin construirea unui pilon de zidărie de dimensiuni impresionante care îşi are corespondenţa în spaţiul polonez - de unde şi denumirea de atic polonez.

În anii următori biserica nu mai cunoaşte refaceri majore, dar în urma incendiului din 1857, când este distrus acoperişul şi ceasul turnului, va fi refăcut ultimul etaj al acestuia în stilul neogotic.

Ultima renovare a monumentului s-a realizat în 1926 după planurile arhitectului Hermann Phleps din Danzig. Atunci a fost zugrăvit în culoarea actuală interiorul şi a fost introdusă lumina electrică. Datorită unor fonduri proprii, a unor donaţii substanţiale ale foştilor locuitori ai Bistriţei, faţada de vest a putut fi consolidată şi parţial renovată.




Incendiul din 2008

incendiul bisericii evanghelice din Bistrita

Pe data de 11 iunie 2008, orele 19, ora locală, a izbucnit un incendiu la baza turnului bisericii. Ceasul din turn era oprit la ora 18:05, dar mecanismul ceasului fusese scos datorită renovării turnului. Din cauza schelelor din lemn de brad în care era îmbrăcat turnul, focul s-a extins rapid până sus. Schelele din lemn de brad au fost proiectate de prof.dr.ing. Szabo Balint de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism. (Proiectul includea lemn ignifugat, însă la licitație primaria a renunțat la această soluție din cauza costurilor 'prea mari'). În mai puţin de o jumătate de oră acoperişul turnului, precum şi acoperişurile a trei dintre turnurile mici care reprezentau dreptul de judecată al oraşului medieval (cunoscut în limba latină drept ius gladii) s-au prabuşit. Pagubele au fost estimate de evaluatori la peste un milion de euro.

Conform declaraţiilor comisarului şef Sidor Bodescu, şeful Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, vinovaţi de producerea incendiului sunt trei copii, cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, care se ocupau cu colectarea fierului vechi. Ei sunt acuzaţi de distrugere din culpă. Deoarece sunt minori, răspunderea va fi a părinţilor.

Parohia Evanghelică, proprietarul bisericii, a angajat o firmă specializată în restaurarea de monumente care a decis îngrădirea bisericii cu un gard din sârmă. Pentru repararea clădirii, care se doreşte a fi făcută în regim de urgenţă, parohia şi mai multe ONG-uri au deschis conturi pentru a colecta banii necesari.

sursa : wikipedia şi primariabistrita.ro




Arhitectura Bisericii Evanghelice din Bistrița

Lăcaşul propriu-zis şi turnul se prezintă astăzi ca un tot unitar, deşi cele două componente provin din perioade diferite, combinând mai multe stiluri. Se pot distinge elemente ale diferitelor stiluri arhitecturale şi de artă pornind de la romanic, incluzând goticul şi până la stilul renascentist.

Prin dimensiunile ei ( nava centrală lungă de 42 de m. şi lată de 18,4- 19,6 m., corul lung de 13,8 m., bolţi ridicându-se la o înălţime de 16,8 m. deasupra navei centrale şi o şarpantă care se înalţă cu 16 m. deasupra zidurilor) biserica face parte din rândul celor mai impresionante construcţii sacrale din regiune. Importanţa acestui monument de arhitectură este amplificată şi de bogatul inventar plastic pe care îl păstrează şi care îi conferă edificiului calitatea unui veritabil muzeu al comunităţii germane din oraş.


Arhitectura Bisericii Evanghelice din Bistrița

Cea mai veche piesă sculptată în piatră este amplasată pe latura sudică a fostului turn de sud-vest la o înălţime de circa 8m. şi datează conform inscripţiei din anul 1327. Această lespede funerară reprezintă un cavaler cu spadă şi scut într-o vestimentaţie specifică secolului al XIV. Figura cioplită , cunoscută sub numele de "Cavalerul Gotic", a fost probabil un sol al regelui Ungariei care se pare că a murit la Bistriţa în urma unei epidemii de tifos. Deasupra peretelui de est al navei centrale a fost ridicată o mică turlă în care a fost montat clopotul care se trăgea la rugăciunea "Tatăl nostru".

Între 1480-1513, cu ocazia realizării unor lucrări de pietrărie la biserică şi la casa parohială, au fost realizate şi cele patru sculpturi ce ornamentează nivelul patru al turnului, reprezentând Sfânta Fecioara Maria cu Pruncul (NE), Sfântul Florian (SE), Sfânta Ana (SV) şi patronul bisericii Sfântul Nicolae (NV). Prin proporţiile pe care le au personajele şi dinamica drapajului vestimentaţiei, lucrările se încadrează în stilistica goticului târziu din Transilvania.

Din perioada Renaşterii datează lespezile funerare sculptate în piatră care aparţin lui Albertus Cerasius Kirschner (m. 1564), ale consilierului Thomas Kretschmer (m.1585) şi a lui Andreas Umend (m.1622) şi a soţiei sale. Acestea se înscriu ca fiind exemple relevante pentru Renaşterea din Transilvania. Alte sculpturi precum piatra de mormânt a parohului Stephan Decani, de la parterul turnului, realizată în anul 1682, se apropie prin dinamica organizării compoziţiei de stilul baroc şi oferă o imagine veridică a Biserici Evanghelice la acea dată.

Tot în spiritul Renaşterii a fost realizată şi strana din zona de nord-est a corului, datată 1564, dar uşoare influenţe ale acestui stil, mai pot fi regăsite şi la banca din tribuna sudică a bisericii, datată conform inscripţiei în anul 1671.


Strana bisericii evanghelice din BistrițaMajoritatea mobilierului din Biserica Evanghelică a fost realizat în secolul al XVIII-lea sub influenţa barocului târziu, ornamentate pe spătare cu steme ale breslelor într-o dispoziţie spaţială care ţinea seama de puterea şi prestigiul lor în cadrul comunităţii. Ele erau completate de steagurile breslelor care împodobeau, până de curând, interiorul bisericii.

Elementele stilistice care fac trecerea între goticul târziu şi Renaşterea timpurie pot fi identificate pe vechile uşi de lemn ale portalurilor de nord-vest şi sud-est, realizate în deceniul al doilea al secolului al XVI-lea. Aceste piese de tâmplărie sunt păstrate azi la parterul turnului bisericii. Sub influenţa stilului gotic târziu au fost realizate: banca magistrului Gheorghe, a meşterului Anton, banca de pe peretele de vest al bisericii (rămasă azi fără spătar) şi dulapul sacristiei datat conform inscripţiei în 1507. Aceste piese de mobilier prezintă similitudini stilistice şi aparţin probabil aceluiaşi atelier.


Orga bisericii evanghelice din Bistrița

Prima veste despre orga acestei biserici datează din 1523. În 1568 este încheiat un contract cu maestrul constructor de orgi Jacobus Laetus pentru construcţia unei orgi cu 30 registre sonore. Folosind, cu mare probabilitate parţial materialul acestei orgi a lui, orga actuală cu 28 de registre a fost construită în stil rococco la 1795 de braşoveanul Johann Prause. Această orgă o înlocuia pe cea adusă din 1569 de la Lvov, care la rândul ei, o înlocuia pe alta mai veche. În încăperea de la parterul turnului este amenajat un mic muzeu, unde printre alte obiecte de valoare, se remarcă, pentru măiestria execuţiei şi informaţia preţioasă privind vestimentaţia epocii, piatra funerară a senatorului Thomas Krestschmer ( 1585 ) şi cea a senatorului Andreas Umend cu soţia.


Altarul baroc al Bisericii Evanghelice a fost donat de judele cetăţii Bistriţei Johann Klein von Straussenburg şi renovat în 1701. El reprezintă scene din viaţa lui Hristos: Naşterea, Cina cea de taină, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea la cer.


Turnul se ridică pe un patrulater neregulat, având dimensiunile la bază 9.23 x 9.28 m., zidurile sale groase de peste de 2 m. care se subţiază spre nivele superioare. Înălţimea acestuia de 75 m. îi conferă statutul de cel mai înalt turn de biserică din Transilvania. Nivelele inferioare ale turnului sunt luminate cu ferestre în arc frânt de dimensiuni relativ reduse faţă de cele mari ale celor două niveluri superioare. Accesul în turn se poate face pe o scară îngustă cu 191 trepte de piatră. De la frumoasa galerie de piatră a turnului, situată la 39 m. înălţime, se deschide o largă perspectivă. Turnul este acoperit cu un coif piramidal înalt, cu patru turnuleţe la colţuri, învelite în tablă.


Prin măreţie, realizare artistică şi arhitecturală, biserica evanghelică este cel mai important monument al oraşului fiind considerat o emblemă a acestuia. Turnul acesteia domină aşezarea oferindu-i o personalitate aparte în rândul oraşelor din Transilvania.

sursa : wikipedia şi primariabistrita.ro




Sfântul Florian

Sfântul Florian este sărbătorit în data de 4 mai.

Sfântul Florian

Provine dintr-o familie de militari de rang înalt, el însuşi devenind ofiţer în armata imperială. Şi-a desfăşurat activitatea în a doua jumatate a secolului al III-lea, şi la fel ca şi alţi militari, a trecut la creştinism. Ultimele decenii ale acestui secol au fost oarecum liniştite şi paşnice, astfel Florian după satisfacerea stagiului militar, se retragre ca şi veteran în regiunea Noricum, la Mantem (lângă Krems).

În timpul domniei împăratului Diocleţianus, în anul 303, a izbucnit din nou persecuţia creştinilor. Florian, atunci când a aflat că lângă Lorch, 40 de creştini au fost arestaţi, a pornit în ajutorul lor. Dar înaninte să ajungă în oraş, dezvăluindu-şi apartenenţa la creştinism, este arestat şi el şi dus în faţa judecatorului Aquilinus, care l-a condamnat la moarte prin aruncare în apă cu o piatră legată de gât. Pedeapsa a fost executată la data de 4 mai în anul 304, fiind aruncat în apă de pe podul Enns.

Cadavrul a fost scos din apă şi îngropat de o văduvă pe nume Valeria. Deasupra mormântului s-a construit mai târziu o biserică, care a ajuns în grija călugarilor benedictini. În jurul acesteia s-a construit vestitul loc de pelerinaj, St. Florian (la est de Linz).


Sfântul Florian este venerat în Bavaria, în Austria şi Ungaria, fiind apărător împotriva inundaţiilor şi incendiilor.

Începând cu secolul al XVII-lea, imaginea sau statuia sa poate fi foarte des întâlnită pe teritoriul Ungariei, în biserici, pe case, pe lângă drumuri. Este prezentat în haine militare, deasupra unei case în flăcări, peste care aruncă apă. Această reprezentare are două motivaţii.

Conform legendei, pe când era încă copil, în urma rugăciunilor sale s-au stins flăcările care mistuiau o casă.

O altă legendă spune că un cărbunar pentru a obţine cărbune a făcut un rug prea mare, care în urma unui vânt foarte puternic s-a aprins. Omul, încercând să stingă focul a căzut în flăcări. Cuprins de disperare, a cerut ajutorul Sfântului Florian: "Sfinte Florian, care ai devenit martir în apă, trimite apa în ajutorul meu şi salvează-mi viaţa!". În momentele următoare focul a fost stins de apă şi omul a scăpat.