Cadru natural

Municipiul Bistriţa a sărbătorit în 1994, 730 ani de la prima sa atestare documentară. Aşezarea geografică favorabilă, calitatea solului, pădurile bogate şi minereurile din Rodna au permis judeţului şi Municipiului Bistriţa să se dezvolte constant - Bistriţa s-a plasat pe locul cinci în ierarhia oraşelor din Transilvania în Evul Mediu. Datorită importantului rol jucat în istoricul dezvoltării, Bistriţa este în prezent capitala judeţului.

AŞEZARE

Judeţul Bistriţa-Năsăud este situat în partea de nord-est a Transilvaniei, între paralelele 46°48' şi 47°37' latitudine nordică şi între meridianele 23°27' şi 25°36' longitudine estică, fiind încadrat de judeţele: Maramureş în nord, Suceava în est, Mureş în sud şi Cluj în vest.

Suprafaţa judeţului măsoară 5.355 km², reprezentând 2,24% din suprafaţa ţării şi 15,68% din suprafaţa Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest. Aceasta cuprinde zona de contact a Carpaţilor Orientali cu Podişul Transilvaniei, respectiv bazinul superior al Someşului Mare cu afluenţii săi, precum şi o mică porţiune din bazinul mijlociu al Mureşului.

Reşedinta judeţului este municipiul Bistriţa, a cărui primă atestare documentară este datată din anul 1264, fiind un vechi burg german şi un valoros centru istoric, cu o populaţie de 81.467 locuitori. Alte centre urbane importante ale judeţului sunt: Năsăud (având 10.639 locuitori), Beclean (un oras monoindustrial cu 10.930 locuitori), Sângeorz-Băi (staţiune balneoclimaterică pentru boli gastrice în care locuiesc 10.224 locuitori şi unde se găsesc importante izvoare de apă minerală).

Pe suprafaţa judeţului se găsesc 53 de comune dintre care cele mai importante sunt: Maieru - 7.363 locuitori, Feldru - 7.067 locuitori,  Prundu Bârgăului - 6.408 locuitori, Tiha Bârgăului - 6.295 locuitori, Teaca - 6.039 locuitori, Lechinţa - 6.024 locuitori, Nimigea - 5.535 locuitori, Josenii Bârgăului - 5.078 locuitori, Rebrişoara - 4.704 locuitori.

Oraşul este străbătut de râul Bistriţa, râu al cărui nume îl poartă. Este înconjurat de coline acoperite cu întinse livezi, ocupă o suprafaţă de 14.547 ha, împreună cu cele şase localităţi componente: Unirea (5 km), Slătiniţa (10 km), Ghinda (8km), Viişoara (5 km), Sigmir (6 km), Sărata (10 km).

Localităţile limitrofe municipiului Bistriţa sunt: Feldru (N), Livezile (NE), Cetate şi Budacu de Jos (SE), Mărişelu (S), Şieu Măgheruş (SV), Şintereag şi Dumitra (NV).

RELIEF

Teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud prezintă un relief variat şi complex, dispus sub forma unui amfiteatru natural cu deschidere în trepte către Câmpia Transilvaniei, conturându-se trei zone de relief:

Zona montană - străjuieşte judeţul în partea de nord şi est întinzându-se pe o treime din suprafaţa judeţului şi cuprinde o cunună de munţi din arcul Carpaţilor Orientali, grupa nordică şi mijlocie, în care intră:

- Munţii Ţibleşului, la nordul judeţului, cu înălţimi de până la 1.800 m (Vf. Măgura Ţibleşului 1.842 m), alcătuiţi din formaţiuni vulcanice noi, de vârstă neogenă asociate cu formaţiuni sedimentare. Fragmentarea puternică a acestor munţi a dus la formarea a numeroase văi şi ulucuri depresionare, care au favorizat dezvoltarea unei reţele hidrografice bogate;

- Munţii Rodnei, desfăşuraţi în partea de nord-est a judeţului pe o suprafaţă de 1300 km², constituie un masiv format din şisturi cristaline cu forme greoaie, larg ondulate, cu văi adânci, puţin accesibile. Cel mai înalt vârf din masivele muntoase din judeţ îl reprezintă Ineul - 2.280 m. În partea de sud şi de est a Munţilor Rodnei apar formaţiuni sedimentare paleogene şi neogene, alcătuite din marne, gresii şi conglomerate, imprimând reliefului de pe versantul stâng al Someşului Mare, o serie de trăsături caracteristice.Contactul dintre cristalin şi sedimentarul transgresiv a favorizat naşterea a numeroase văi subsecvente, înşeuări largi, bazinete şi ulucuri depresionare;

- Munţii Bârgăului, de origine vulcanică, amplasaţi în partea de est a judeţului prezintă  numeroase neckuri şi dykuri, care străbat cuvertura sedimentară. Aceştia sunt munţi cu înălţimi mai mici, cel mai înalt vârf fiind Heniul Mare - 1.410 m. Se observă un aspect divergent al reţelei hidrografice, precum şi unele modificări ale cursurilor de ape impuse de alternanţa dintre rocile sedimentare şi cele eruptive;

- Munţii Călimani, aflaţi la sud de Munţii Bârgăului, au apărut ca urmare a intensei activităţi vulcanice neogene şi a liniilor de fractură produse între cristalinul Carpaţilor Orientali şi depresiunea Transilvaniei. Ei sunt alcătuiţi din două unităţi: una a suprastructurilor vulcanice şi una vulcanogen-sedimentară. Cel mai înalt vârf al Călimanilor din judeţul Bistriţa-Năsăud este Bistriciorul;

Zona dealurilor - ocupă partea centrală, de sud şi de vest a judeţului în proporţie de două treimi din suprafaţa sa şi apar ca unităţi bine individualizate, cum ar fi:

- Dealurile Năsăudului - dealuri cu structură monoclinală, faliată puternic, fragmentată cu creste şi suprafeţe structurale etajate, unde se regăseşte vârful Măgura, a cărui altitudine măsoară 858 m;

- Dealurile Bistriţei la sud de primele, cu trei bazinete depresionare Budacu, Livezile-Bistriţa şi Dumitra;

- Piemontul Călimanilor, la sud de Dealurile Bistriţene, aflat la periferia vestică a Munţilor Călimani. Acesta s-a format în urma acţiunii de eroziune şi acumulare a apelor curgătoare, ce aveau izvoarele în zona vulcanică;

- În partea de sud a Piemontului Călimanilor se dezvoltă Culmea Şieului, având ca limită vestică Valea Dipşei. Culmea Şieului este constituită din conglomerate tortoniene, în care apar cute diapire - sâmburi de sare;

Zona de câmpie - spre vest este evidenţiată o altă unitate morfostructurală şi anume aşa zisa Câmpia Transilvaniei, de fapt o unitate de coline înalte, cu limita la nord a râului Someşul Mare, în sud Valea Mureşului, iar la est interfluviul Şieu-Teaca şi Valea Şieului;

Zona de câmpie, cu înălţimi de 500 - 600 m, cu formaţiuni de vârstă miocenă: marne, argile, tufuri, cu intercalaţii de gresii şi nisipuri, unde sunt cantonate zăcăminte de gaz metan. În această regiune, văile sunt largi, adânci, fără terase, cu aspect de culoar, cu versanţi degradaţi, albiile majore sunt puternic aluvionate;

- Culmea Breaza, având o altitudine de 975 m;

Zona de luncă - însoţeşte cursurile principalelor râuri, în special al Someşului Mare şi al afluenţilor săi, reprezentând circa 3% din suprafaţa judeţului.

Municipiul Bistriţa este situat în subunitatea morfologică Dealurile Bistriţei. Suprafaţa pe care se află este o regiune mai coborâtă, cunoscută ca "Depresiunea Bistriţei". Această depresiune este deschisă la vest şi est, iar înspre nord şi sud este mărginită de dealurile: Cetate (Burgberg) 686 m, Bistriţa (549 m), Ciuha (620 m), Corhana, Cocoş, Jelna, Codrişor (Schieferberg), Cighir.

Depresiunea Bistriţei este de origine eroziv-acumulativă. Este străbătută de râul Bistriţa care izvoreşte de pe versantul nordic al Munţilor Călimani, de sub vârful Bistriciorului. Râul Bistriţa, izvorând de la o altitudine de 562 m, parcurge un traseu de 64 km până la intrarea în oraş. Aici, primeşte doi afluenţi cu debit foarte mic şi inconstant, pârâul Ghinzii şi Valea Jelnei. De pe Dealul Cetăţii îşi adună apele, pârâul Căstăilor, care confluează cu râul Bistriţa între Bistriţa şi Viişoara. Râul Bistriţa traversează localitatea Viişoara, trece pe la marginea localităţii Sărata şi se varsă în râul Şieu.

REȚEAUA HIDROGRAFICĂ

Teritoriul judeţului este brăzdat de o reţea hidrografică bine reprezentată, a cărei lungime totală însumează aproximativ 3.030 km şi se axează pe câteva râuri principale (Someşul Mare, Şieu, Bistriţa), cu obârşia în zone cu umiditate bogată, al căror regim este în slabă măsură influenţat de afluenţi.

Afluenţii principali ai râului Someşul Mare sunt: Anieşul, Cormaia, Rebra, Sălăuţa, Ilişua, Valea Mare (afluenţi de dreapta), Ilva cu Leşu, Şieul cu Budacu, Bistriţa şi Dipşa, precum şi Meleşul din Câmpia Transilvaniei (afluenţi de stânga).

Afluenţii Someşului Mare au un caracter permanent, excepţie făcând râul Şieu, tronson izvor - Sieuţ, Dipşa, tronson izvor pâna la Chiraleş, Valea Lechinţa, Meleşul până la Rusu de Jos.

Cauzele care duc la regim semipermanent sunt anii excesiv de secetoşi, mai ales perioada iunie - septembrie, perioadă cu precipitaţii reduse în zona de câmpie, în combinaţie cu o evaporare ridicată şi cu epuizarea pânzei freatice subterane.

Densitatea reţelei hidrografice cu regim permanent de curgere este de 0,6 km/km², valoare maximă.

Debitul de apă mediu multianual specific variază pe teritoriul judeţului între 25 l/s/km² până la peste 1.600 m altitudine şi 2,0 l/s/km² în zona coliniară din vest.

Pe întreg cuprinsul judeţului, lacurile naturale sunt prezente doar în zona Munţilor Călimani şi Rodnei şi sunt de origine glaciară.

Singura amenajare care are resurse şi funcţiuni privind asigurarea apei este Colibiţa. Amenajarea se găseşte în exploatarea Companiei Naţionale "Apele Române" S.A., iar pe plan judeţean la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud.

Din amenajare se face alimentarea cu apă a localităţilor din aval, existând posibilitatea ca în secţiunea Bistriţa să se asigure un debit suplimentar de 3,8 m³/s. Acumularea Colibiţa are un volum de 75,12 milioane m³ la NNR - 797,45 m.

Lungimea lacului este de 7.400 m, iar lăţimea maximă de 1.100 m.

Acumularea Colibiţa este zoltservbis.techgenium.ro singura resursă de apă cu potenţial, fiind posibilă alimentarea cu apă a localităţilor din câmpie printr-o amenajare corespunzatoare.

Alte lacuri care se află pe teritoriul judeţului sunt prezentate în cele ce urmează:

- lacul Lala Mare este un lac glaciar situat în Munţii Rodnei;

- lacul Lala Mică este un lac glaciar situat în Munţii Rodnei;

- lacul Cetatele Căianu Mare, în comuna Căianu Mic;

- lacul Brăteni, în comuna Brăteni;

- lacul Budurleni beneficiază de amenajare piscicolă şi este situat în comuna Teaca;

- lacul Dani, în comuna Sărăţel;

- lacul lui Gondoş, în oraşul Năsăud.

Pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, resursa subterană totală are volum de 1,60 m³/s, iar resursa de bilanţ are un debit de 0,16 m³/s (resursa de bilanţ este partea din resursa de apă subterană ce se  încadrează în limitele de potabilitate, conform STAS 1342/1991 şi care poate fi exploatată).

CLIMA

Din punct de vedere climatic, judeţul Bistriţa-Năsăud se încadrează în zona continental moderată, cu unele influenţe polar maritime şi temperat maritime.

Vânturile suflă din sector estic şi au o viteză medie de 3,1 m/s.

Temperatura medie anuală coboară sub 0°C în regiunile montane, la peste 1900 m şi se  ridică la peste 8,5°C în zona sud-vestică (de deal şi câmpie) a judeţului. Evoluţia temperaturii aerului este tipic continentală, cu maxima în luna iulie şi minima în luna ianuarie. Vârful temperaturilor înregistrate de-a lungul timpului a fost de 37,6°C în anul 1962, iar cea mai scazută temperatură - 33°C, a fost înregistrată în iarna anului 1954.

Cantitatea medie a precipitaţiilor, de 650 mm/m², în funcţie de anotimp, depăşeşte în general media pe ţară.

Sub aspect seismic, Bistriţa-Năsăud nu intră în sfera judeţelor care trebuie monitorizate în mod prioritar.

În structura geologică caracteristică pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, există o varietate mare de roci utile şi substanţe nemetalifere, astfel: minereu de fier, minereu polimetalic, minereu de cupru, pirită cupriferă, pirită, minereu auro-argentifier, andezit industrial şi de construcţii, dacit industrial, calcar industrial, argilă comună, roci caolinizate, nisip şi pietriş, tufuri industriale, marmură, calcar ornamental.

O parte din acestea sunt cu activitate sistată din anul 2000, cum sunt cele de minereu polimetalic din zona Rodna şi Rebra, minereu de fier de la Rodna (Valea Vinului), pirită de la Rodna, andezit de la Prundu Bârgăului (Muntele Heniu Mare), dacit de la Sângeorz-Băi şi Poiana Ilvei, argilă comună de la Bistriţa şi Sângeorzu-Nou, roci caolinizate de la Parva, tufuri vulcanice de la Cepari etc. De asemenea, există unele obiective neomologate: minereu polimetalic de la Rebra-Suset şi Rodna - Valea Vinului, pirită la Rodna perimetrul Cobasel, Izvorul Roşu şi Valea Vinului, dacit industrial la Poiana Ilvei.

După cum rezultă din distribuţia acestor resurse în teritoriul judeţului, ele se află în marea lor majoritate în zona montană şi de deal. Alături de acestea se mai află în judeţ importante zăcăminte de gaze naturale, în zona de câmpie incluzând localităţile Bungard, Delureni, Enciu,  Fântânele, Ocniţa, Silivaşu de Câmpie şi Strugureni, zonă aflată în vecinatatea judeţelor Mureş şi Cluj. Resursele de gaze naturale de pe raza judeţului sunt utilizate în cea mai mare parte pentru consumul industrial, dar şi pentru cel casnic.

Obiectivele active de resurse minerale aflate în exploatare sunt situate în zona Rodna la Valea Blaznei (minereuri polimetalice), în zona Măgura Ilvei la Arşiţa şi Turnuri (andezit industrial şi de construcţii), în zona Poiana Ilvei la Lunca Seacă, Măgura Sturzii şi Tunel (dacit industrial şi de construcţii), în zona Bistriţa la Podul Jelnei, Pârâul Ascuns, Cărămidărie şi în zona Şintereag şi Budeşti (argilă comună), nisipuri şi pietrişuri la Arcalia, Baţa, Cristeştii Ciceului, Chiuza, Mogoşeni şi Salva. Printre acestea se află unele exploatări pe bază de licenţă şi unele pe bază de permis, cum sunt cele de marmură şi calcar ornamental de la Anieş şi Parva, cele de argilă de la Bistriţa şi Budeşti, cele de andezit şi dacit de la Măgura Ilvei şi Poiana Ilvei, precum şi cele de nisipuri şi pietrişuri din 23 de localităţi de pe văile Someşului, Şieului şi Bistriţei.

Minereurile constituie o importantă resursă pentru industria metalurgică, iar andezitul, dacitul, marmura, calcarul ornamental, argila, nisipurile, pietrişurile şi tufurile au atât utilizări industriale, cât şi mai ales în domeniul construcţiilor.

O menţiune aparte însoţită de prezentarea mai detaliată a aspectelor specifice, se face pentru apele minerale, considerate ca o resursă insuficient pusă în valoare. Alături de numeroasele izvoare minerale cu o compoziţie chimică variată şi cu debite diferite, cu o mare valoare terapeutică, se află şi suprafeţele cu bălţi şi nămoluri sărate. Situarea acestor iviri hidrominerale este în toate cazurile în zone pitoreşti, de o mare diversitate geologică, floristică şi faunistică, ce constituie factori complementari valoroşi în utilizarea lor.

Unele izvoare au debite mari sau chiar foarte mari şi efecte curative deosebite, ceea ce le-a făcut cunoscute şi utilizate de multă vreme. La început, ele au cunoscut amenajări simple, mai mult pentru nevoile localnicilor, pentru ca mai târziu, să fie construite acele "staţiuni balneare" sau "băi", care puteau primi oaspeţi pentru odihnă şi tratament în aceste locuri. Anumite surse istorice ne indică faptul că pe teritoriul judeţului apele minerale erau cunoscute încă din perioada ocupaţiei romane, dar primele menţiuni scrise ne parvin din anul 1763, când se fac referiri la faptul că localnicii din regimentul grăniceresc român au deschis fântânile de saramură de la Dumitra şi Dorolea şi au cărat din ele Slatina. Pe o hartă a Imperiului Habsburgic din anul 1770 apare Sângeorzul Român (Sângeorz-Băi) ca localitate cu ape minerale, iar prima descriere a acestor ape apare în revista vieneză "Gesund-Brunnen" din anul 1777. Alte referiri continuă să apară apoi pentru apele minerale de la Anieş, unde se face şi o estimare a debitului lor  de "50 de vedre pe oră", ca şi pentru cele de la Rodna, Maieru şi Sângeorz. Aici se spune ca existau peste 20 de izvoare, din care numai 7 se utilizau pentru băut şi pentru băi. În anul 1848 "băile" de la Anieş primeau un număr de 264 vilegiaturişti, iar locuitorii Sângeorzului puteau primi în anul 1881, în perioada de vară peste 1.000 de oaspeţi, existând la acea dată cabine pentru băi calde, câteva vile şi o ospătărie. Începând cu anul 1888 băile sunt patronate de o societate care s-a numit "Hebe", nume menţinut până astăzi.

Ceva mai târziu, în 1905 ia fiinţă în altă zonă a judeţului "Societatea băilor saline din Pintic" (Slătiniţa de azi), constituită prin vânzare de acţiuni. Aici s-au construit două bazine din beton în care au fost captate apele sărate, apoi s-a construit o clădire din lemn cuprinzând câteva cabine, un restaurant şi o locuinţă pentru paznic. În aceeaşi perioadă s-au amenajat pentru băi apele sărate de la Pinticu Tecii, unde s-au construit bazine şi cabine pentru cei ce făceau aici băi calde şi reci. Toate acestea au fost distruse şi abandonate în timp, astfel că, singurele "băi" care au cunoscut o dezvoltare considerabilă, au fost cele de la Sângeorz. Acestea au devenit cunoscute, atât în ţară, cât şi peste hotare, fiind construite aici numeroase vile pitoreşti, precum şi două hoteluri cu peste 1.500 de locuri de cazare.

Începând cu anul 1936 apa minerală de la izvorul nr. 6 se îmbuteliază sub numele de "Hebe", fiind căutată în special pentru efectul său curativ.

Sub aspect economic se poate menţiona existenţa pe raza judeţului a unui număr de 37 surse hidrominerale de tip clorosodic (ape sărate), 3 izvoare sulfuroase şi 76 de iviri hidrominerale de tip carbogazos, bicarbonatat. Acestea din urmă au un debit total de 294.000 litri de apă minerală în 24 de ore, ceea ce înseamnă că aproape fiecărui locuitor al judeţului i se poate asigura un litru de apă minerală pe zi, cu precizarea că aceste ape au importante calităţi curative.

Luând în considerare cele de mai sus, se poate reţine faptul că în judeţ există mari posibilităţi pentru transformarea şi dezvoltarea unor localităţi cu astfel de resurse naturale, ca mici staţiuni climaterice şi balneoclimaterice. Se pot cita în acest sens: Valea Vinului, Valea Mare, Lunca Ilvei, Parva, Miţa-Colibiţa, Cuşma s.a. Toate acestea sunt situate în zone deosebit de pitoreşti, cu un climat plăcut şi cu un potenţial turistic foarte ridicat. Unele izvoare hidrominerale pot fi amenajate ca mici staţiuni de interes judeţean pentru populaţia locală, cum ar fi cele de la Viişoara, Cepari, Figa, Sărăţel, Pintic, Blăjenii de Jos, iar o altă direcţie de valorificare economică poate fi aceea a captării şi îmbutelierii apelor minerale, în locurile unde debitul lor poate asigura această activitate (Valea Vinului, Rodna, Anieş, Parva, Lunca Ilvei).

Judeţul Bistriţa-Năsăud acoperă o arie în cuprinsul căreia se află întinse zone împădurite, constituind una din principalele bogăţii naturale. Suprafaţa împădurită din partea de nord-est a judeţului este de peste 160.000 ha, astfel:

- suprafaţa fond forestier 163.845 ha

- suprafaţa păduri 160.541 ha.

Structura pădurilor din punct de vedere al esenţelor de bază este:

- răşinoase 75.494 ha

- foioase 85.047 ha.

Suprafeţele împădurite se află în zona montană a judeţului care ocupă o treime din suprafaţa sa, incluzând un arc montan continuu al Carpaţilor, format din Munţii Ţibles, Rodnei, Suhard, Bârgău şi Călimani.

Alături de resursele de masă lemnoasă, zona montană mai cuprinde şi alte resurse naturale constituite din fructe de pădure (zmeură, mure, afine negre) şi ciuperci (gălbiori, hribi, ghebe). Cantităţile recoltate diferă de la an la an, în funcţie de condiţiile naturale, situându-se la următoarele nivele medii: zmeură 100 tone, mure 5 tone, afine negre 50 tone, gălbiori 25 tone, hribi 30 tone şi ghebe 90 tone. O parte însemnată din aceste cantităţi este destinată exportului.

FAUNA

Judeţul Bistriţa-Năsăud cuprinde o serie de specii ocrotite: furnica roşie, broasca ţestoasă de apă, cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn, barza neagră, mierla de apă, râsul, capra  neagră, etc.

Configuraţia geografică a judeţului oferă şi o altă resursă naturală importantă pe care o constituie fauna, ea fiind pusă în valoare prin vânat. Este de notat faptul că în cadrul judeţului se află cea mai mare concentrare de urs brun din Europa, pe fondul de vânătoare 27 Budac, în zona Dealul Negru. Totodată, judeţul Bistriţa-Năsăud deţine recordul mondial la trofeul de urs brun, recoltat în anul 1994, pe fondul de vanătoare 26 Colibiţa.

Teritoriul judeţului este organizat în 38 zone de vânatoare, după specificul vânatului, acoperind toate cele 3 zone: montană, de deal şi de câmpie.

În ceea ce priveşte recoltarea prin actul de vânatoare, în ultimii ani s-a dezvoltat valorificarea cu precădere a vânatului mare cu vânători străini.